În prag de mai, scriitoarea Lilia Calancea vine acasa cu „un soi de pomelnic literar de Paștele Blajinilor”. „Bocete de nuntă” este cea de-a treia carte semnată de autoare. De fapt, avea să avem altceva, dacă, într-o zi de ianuarie, cu un alt manuscris în față, nu ar fi năpădit-o un dor nebun de sfat cu bunica, de martorii copilăriei ei desculțe, de morții ei dragi, de gura lumii, „de care nu te speli cu toată apa râului”. Despre arta de a scana „ușurel” suflete în amintiri, despre cele două elemente proprii în marketingul literar, într-o discuție pe cărărușa de cândva, care ducea „la Nestru”.

A luat premiul Cannes pentru cea mai bună actriță pentru rolul Alinei, din filmul lui Cristian Mungiu, După Dealuri. Dacă ar fi s-o ia de la început, și-ar lua cel puțin doi ani în care s-ar plimba prin toată lumea. Despre actorie, castinguri și viață, cu actrița Cristina Flutur, în interviul de mai jos.

Am remarcat-o pentru prima dată la un concurs național de business-planuri. A avut idee bună, reală, apreciată de cel mai cu experiență membru al juriului. A recunoscut, însă, că nu pretinde la un loc în business-incubator, pentru că la moment are scopul de a învăța bine și a face față altor priorități. M-a impresionat curajul și atitudinea ei față de promisiuni și vise. Este fata licențiată în contabilitate și Centură Neagră, râvnită după ce la cunoscut în copilărie pe Jakie Chan.

Totul a început în Germania, când am participat la o școală de jurnalism din orașul Kiel. În forfota cursurilor și a peisajului maritim, l-am cunoscut pe Ananya – scriitor și activist din Bangladesh. Evident că toți am început să-l luăm la întrebări, despre democrație, libertatea de exprimare, amenințările pe care le primește zilnic și refugiul în Hambourg.

Articole recente
Comentarii

Admitere 2018 USMF pe Etape