Web RankingUniversities din ianuarie 2015, plasează Universitatea de Stat din Moldova, pentru a 4-a oară consecutiv mai vizibil în clasamentul universităţilor din lume, plasându-se pe locul 853 în Europa şi pe locul 2515 în lume.

Vă prezentăm câteva aspecte mai puţin ştiute, ale unui popor care se remarcă printr-o cultură foarte diferită de cea vestică.

O româncă e printre fondatorii unei aplicații pentru telefonul mobil, care permite să-ţi încerci şansele la orice universitate din lume.

Cel puțin așa consideră Consiliul Naţional pentru Acreditare şi Atestare, din cadrul AȘM, care a publicat, pe 31 decembrie 2014, topul celor mai bune instituții de învățământ superior din Moldova.

Fundaţia Polono-Americană pentru Libertate (Fondatorul programului) şi Fundația Educație pentru Democrație (Administratorul programului) anunţă deschiderea concursului pentru bursa "Lane Kirkland" pentru anul academic 2015/2016. Bursele sunt destinate candidaţilor din Ucraina, Belarus, Rusia, Republica Moldova, Georgia, Armenia, Azerbaidjan, Kazahstan și Republica Kîrghiză.

Universitatea Twente din Olanda oferă 30 de burse pentru masterat. Valoarea acestora este de la 6.000 de euro până la 25.000 de euro, în funcție de programul ales.

Articole recente
Comentarii

Admitere 2018 USMF pe Etape