Cristina: … ca la 25 de ani

Cristina: … ca la 25 de ani www.thesun.ie

În primul rând, merită un ”multumesc” taxistul care mi-a citit poezii toata strada Bodoni, în ambuteiaj. Dimineața.


Lecția lui: ”Fii atentă, că toți bărbații au niște poezii la pachet, pregătite acolo pentru voi. Eu asta știam, doar că am auzit mai multe versuri albe până acum. Asta cu rima e metoda un pic învechită.

„Merci frumos”, fetelor de la Victoriabank, care toată săptămâna mi-au amintit că tre sa-mi schimb buletinul. Deja 25. Aștept act nou, în care poza va fi în sacou străin, de la Registru, pentru că eu m-am dus cu umerii goi – era cald și eu căscată. Nu era chiar cald.

Apoi, taxistul nr. 2 care mi-a spus că secretul tinereții este să nu mănânci ceapă. Deloc. O să mă gândesc la asta, pentru că are 41, dar i-am dat 30. Mi-a arătat buletinul.

Mulțumesc Nicu Apostu, pentru că ești practic singura persoană care, fiind prieten pe facebook, te văd pe strada – te salut și tu (culmea!) răspunzi!

Mulțumesc tuturor celor cu care la pauza de masă am băut șampanie și am făcut câteva poze clare și bine focusate.

Mulțumesc nr 1 pentru reducere la șampanie, eu și de ziua mea economisesc, dar nu pe taxi…

Mulțumesc taxistul nr. 3 pentru că ai tăcut și nu “te-ai matirit” la cercul de la Gara de Nord. Eu câteodată o fac, dar cu drag… fără nervi. Pentru că, potrivit taxistului nr. 2, pe lângă No-Ceapă, tre să mai fie și un pic de pofighism.

Mulțumesc pentru că toți recunoașteți că am îmbătrânit și nu m-ați sunat la 00:00 spre 15… aproape toți, pentru că ați venit, ori m-ați sunat unii la 00:00 spre 16, ziua care nu mai era a mea.

A fost minunat, mai mereu eram tristă de ziua mea, nu și anul ăsta. De ce trista? Habar nu am!

Am hotărât în loc de tort “să pun” donuts și a fost o idee bună, pentru ca donutzii sunt buni. Îi prepară un singur om, cum zice tata - cu “O” mare!

Pentru 15, când am făcut 25, s-ar cădea să-i „mulțumesc“ și lui Chirtoacă. Prea multe sunt pe capul omului acum și nu înțeleg: dacă toată lumea îl urăște de ce e deranjată că umblă omul fără centura de siguranță. Doamne, mă iartă!

Deci, cum am ajuns să iau taxiul nr 4?!

Aterizez acasă cu nr.3, vreau să mă chitesc pentru cina de seara (aici nu dau detalii, dar a fost minunat și aici îi mulțumesc personal zilnic, doar unuia).

Zic: un dus rece și dusă am fost. Nu pot! De ce? Pentru că la ASEM am învățat că regula numarul 1 din managementul calității e “Curățenie și organizare”, dar la mine chiuveta e plină cu vase nespălate, pentru că de ieri până azi dimineața nu a curs apă. Nu știu cui să îi mulțumesc că au căutat “gde prorvalo”, în Trușeni, 24 de ore și au găsit.

Deci, mulțumesc că au găsit!

Și, spală vesela, după - te speli tu! (Amin)

Bun, mai departe… am un animăluț în casa, care dupa ce manâncă… – tre să șterg. Sterg! Sterg…tot “miroase”, mai șterg o dată… până îmi dau seama că miroase atmosfera …si aici: Mulțumesc, Chirtoacă. ..(?)

Deja mă tem să întârzii. Pentru că el nu întârzie niciodată.

DUUUȘ! Constat că rosul vaselor nu a cruțat unghiile mele. Tre să le fac?! La 25 de ani eu știu că lumina potrivită din restaurant și paharele de vin vor face unghiile mele perfecte. (Aceeași regulă e valabilă și pentru machiaj). Oricum le fac.

Taxi nr. 4
“-Confort sau standard?
-Standard, va rog.”
Vine…Confort.
“-Devushka, vam povezlo…no doplotiti budete?
-Budu!
-Pravilino, na sebya economiti ne nado.” (E … kakby…asta nu e teoria mea de viață)

Taxistul nr. 4, îmbrăcat frumos. Are peste 60 de ani. Am plâns când am coborât. Fost lucrător al Academiei de Științe, dus de nas de prieteni, și-a pierdut totul. A rămas cu un hobby și conduce toată săptămâna ca să poată să piloteze sâmbăta.

Mi-a pus Tchaikovsky, de am crezut că sunt în Berlin. Mi-a spus ca e ”sciastlivyi bomj”. M-a întrebat dacă nu cumva m-au ținut în frigider, de arăt de 18 la 25. Am vrut să ii spun că nu mănânc ceapă.

Dar mănânc, usturoi - tot… și pe urmă, de la altitudinea vârstei lui - eu pot arăta și de 15.

Mi-a spus că nu trebuie să trăiesc cu bărbatul cu care viața e ușoară, dar cu cel fără de care viața e imposibilă.

Mi-a spus încă multe (e posibil când mergi cu 50 la oră), dar le țin pentru mine, pentru că am debitat prea multe și nu vreau să le trateze cineva indiferent.

25 e a patra parte din 100, 25*4=100.

NU! Mi-a mai spus cineva că femeia nu trebuie să-și ascundă anii, ci să încerce să fie cât mai frumoasă posibil (și deșteaptă) la vârsta pe care o are.

Eu nu dramatizez, TU?

Cristina Russu

Lasă un comentariu

Admitere 2018 USMF pe Etape