În scopul susţinerii performanţelor academice ale tinerilor și implicării acestora în soluţionarea problemelor social-economice ale statului, Guvernul Republicii Moldova a aprobat, pe 11 septembrie, o hotărâre privind acordarea burselor de merit în anul de studii 2019-2020 studenţilor din instituţiile de învăţămînt superior şi elevilor din instituţiile de învăţămînt profesional tehnic postsecundar.

Banca Comercială Română, oficiul Chișinău, lansează cea de-a V – a ediție a concursului BURSA SPERANȚEI. Astfel, studenții care își urmează studiile de licență/ masterat/ doctorat în domeniul științelor tehnice, agricole, medicale, pedagogice, tehnologii informaționale și au obținut rezultate remarcabile la învățătură și în cercetare sunt eligibili pentru acest concurs. Bursa va acoperi taxa pentru studii, cheltuielile necesare pentru achiziționarea de materiale didactice, participare la conferințe studențești, programe de cercetare și perfecționare.

Se caută un rector

Joi, 08 August 2019 12:05

Universitatea de Medicină anunță concurs pentru funcția de rector al instituției, după ce mandatul actualului rector, Ion Ababii, expiră. Ion Ababii a fost manager al USMF „Nicolae Testemițanu” timp de 22 de ani, (1994 – 2005, și 2008 -2019.) Întreruperea din 2005 până în 2008 a fost prilejuită de aflarea academicianului în funcția de ministru al Sănătății și Protecției Sociale.

Universitatea de Stat și Universitatea Tehnică din Moldova au fost incluse într-un clasament mondial al celor mai performante universităţi: Top 25 U-Multirank

Admitere 2018 USMF pe Etape