Îmi fac studiile de masterat la Warwick, o universitate de top în Marea Britanie. Departamentul universității mele de media se situează pe locul unu în țară. Sunt norocoasă că am obținut o bursă completă de la universitate în parteneriat cu Open Society Foundations pentru a studia MA in Creative & Media Enterprises, un curs dedicat managementului și antreprenoriatului în industriile creative, cum ar fi industria publicității, televiziunii, filmului, teatrului și muzicii.

Finisez anul I la facultatea de Drept a Universităţii de Studii din Milano. Este una dintre universităţile de top din Italia, apreciată, în special, pentru calitatea studiilor în domeniul pe care l-am ales. Îmi doresc mult o carieră la nivel internaţional, de aceea momentul de-a dreptul decisiv a fost atunci când m-am informat şi am aflat că în Milano activează la unele dintre cele mai mari oficii de drept internaţional din Europa. După o procedură de admitere anevoioasă, m-am văzut aici.

Migrația tinerilor peste hotare a devenit deja de mai mulți ani un obicei foarte răspândit. Fie că pleacă la studii sau la muncă, tinerii RM își caută locul în lume. Unii se întorc, alții devin cei mai buni în domeniul lor, departe de casă, iar în Moldova nimeni nu știe de ei, iar alții visează că vor schimba Moldova în mai bine. Exodul de creier ne lasă fără tinerii buni și creează oportunități pentru alte țări. Este și cazul Anei Efros, care deja de trei ani studiază economie și business la ”Stockholm School of Economics” din Riga.

Începând cu un „Doamne Ajută” și terminând cu o „scrisorică” de la administrația universității a ajuns să-și facă studiile la Paris. Face masterul în geopolitică, vrea să facă un doctorat. Acasă nu vine. Nu a ajuns la maturitatea profesională pentru a o face. Pe tinerii franceză îi vede mai dependenți de literatură, iar “dacă un tânăr din SUA va sacrifica viața pentru viitorul țării, păi cei din Moldova vor sacrifica viitorul țării pentru propriul viitor.” Despre adaptare, riscuri, provocări și vise afli din interviul ce urmează cu președinta Asociației Studenților Moldoveni aflați la studii în Franța.

O fetiţă complexată, timidă şi nesigură pe forţele proprii al cărei creier era alimentat cu tot felul de temeri de insucces, îşi construieşte azi şansele pentru Oscar. Zinaida Esepciuc, studenta în imaginea căreia jurnalismul este mai mult decât microfonul şi ştirea, a ajuns la Paris, unde concepe în minte şi pe hârtie scenarii de film. În CV-ul său a adunat multe experienţe, care i-au deschis calea spre succes. Cum i-a reuşit povesteşte într-un interviu cald pentru studenţie.md.

Are 21 de ani şi face economie în oraşul vinului, Bordeaux, Franţa. După liceu, Mihai Mereuţă a decis că studiile peste hotare sunt o opţiune mai bună. Pentru el, cea mai mare provocare este „să fii francez". După facultate vrea să urmeze un program de master în Franţa, iar ţinta finală este Fondul Monetar Internaţional. Zice că studenţii moldoveni sunt apreciaţi pentru fluenţa limbilor străine, pentru inclinaţia spre ştiinţele exacte şi spiritul petrecăreţ, asemănător, de altfel, cu cel al nativilor.

Admitere 2018 USMF pe Etape