Oficial. 700 de absolvenți, declarați MEDICI

Gata, cei şase ani de chin şi învăţat pe rupte s-au dus. Absolvenţii USMF au depus jurământul lui Hippocrates. Emoţionaţi, îmbrăcaţi în robe, absolvenţii şi-au adus oamenii dragi să le fie alături în clipe de glorie. Desigur, nu au lipsit şi sesiunile foto, cu părinţii, colegii şi profesorii. Cei 700 de absolvenţi autohtoni au rostit la unison jurământul de medic şi de farmacist. Astfel, ei și-au asumat să slujească necondiţionat omul suferind şi și-au exprimat recunoştinţa dascălilor pentru că le-au fost alături şi, cu multă dăruire, i-au adus în marea şi fascinanta lume a medicinei şi a farmaceuticii.


Diploma obţinută conferă absolvenţilor dreptul de a se angaja în câmpul muncii în sistemul autohton de sănătate, precum şi peste hotare, pentru că este recunoscută în multe țări ale lumii.

„Depunerea jurământului de medic şi farmacist simbolizează maturitatea, consimţământul solemn de a Vă consacra cu dedicație și dăruire profesiei. Totodată, această ceremonie marchează un început de cale cu mari responsabilităţi, cu satisfacţii enorme, generate de victoria asupra maladiilor, suferinţei şi morţii. De asemenea, prin acest legământ cu toții ne asumăm datoria de a sta de veghe la sănătatea pacienţilor, indiferent de naţionalitate, confesiune religioasă, origine etnică, apartenenţă politică, statut social. Bucuria de a salva vieți și de a alina durerea ne deosebește de specialiștii din alte domenii și aceasta este cea mai prețioasă răsplată”, a declarant rectorul Ion Ababii.

Monica Babuc, ministrul educaţiei, culturii şi cercetării, a declarat că USMF „Nicolae Testemiţanu” este cea mai prestigioasă instituţie de învăţământ superior din ţară, care are un palmares extraordinar de cadre didactice cu care se poate mândri orice ţară. „Alma Mater constituie, după părinţi şi şcoală, următoarea treaptă de devenire a unui om”, a spus oficialul, îndemnând tinerii să-şi găsească rostul în sistemul medical național.

Ulterior, câte un reprezentant al absolvenţilor de la fiecare facultate au exprimat mulţumiri şi recunoştinţă profesorilor şi părinţilor pentru că au avut încredere în ei, le-au oferit suport moral și material pe tot parcursul studiilor, contribuind astfel la realizarea visului de a deveni medic sau farmacist.

Doina Roşca, Facultatea de Medicină nr. 1: „Suntem pregătiţi să păşim în lumea mare pentru a aduce lumină şi sănătate poporului nostru. Mulţumim din suflet celor care au contribuit la modelarea noastră ca specialişti, celor care ne-au susţinut şi ne-au promovat şi care ne-au fost alături pe parcursul celor șase ani de studii”.

Nicolae Lungu, absolvent la Medicină preventivă: „În aceşti şase ani am trăit emoţii cu satisfacţie, am cercetat lumea fascinantă a medicinei într-un mediu competitiv, care ne-a ajutat să creştem, să avem curajul propriilor idei”.

Larisa Roşca, Facultatea de Stomatologie: „Acum cinci ani am păşit pragul Almei Mater plini de speranţe şi aşeptări, iar acum putem declara că aceste aşteptări au fost depăşite. Ni s-au predat adevărate lecţii de viaţă. Pe lângă carte am învăţat ce înseamnă demnitatea, omenia, spiritul adevărului şi curajul – de la cei care merită toată admiraţia – dragii noștri profesori. Vom profesa cu demnitate această profesie”.

Media

Lasă un comentariu

Articole recente
Comentarii

Admitere 2018 USMF pe Etape