Omul din spatele legendei tangoului argentinian

80 de ani. 70 de țări vizitate. 65 de ani în pași de dans trăiți de un om îndrăgostit până la nebunie de tango. El Flaco Dany este maestrul milongii contraspie și unul dintre puținii profesioniști notorii ai tangoului argentinian. Plin de energie, cu un zâmbet larg, mereu la patru ace, El Flaco Dany este reprezentantul epocii de aur a tangoului ArgentinianAflat pentru a doua oară la Chișinău, a oferit un masterclass celor care vor să guste din bucuria și intensitatea acestui dans.

Cu o nonșalanță firească, El Flaco Dany a acceptat să-mi vorbească. Recunosc, mai multe emoții am avut eu. Cu eleganța-i tipică, s-a întors în trecut și a răscolit prin amintiri lucruri care-l definesc. Lucruri care și-au lăsat amprenta pe soarta unuia dintre cei mai mari maeștri din lume în materie de milonga (stil de tango dansat cu paşi fermi şi simpli, iar întoarcerile sunt mici. Stilul se bazează pe muzică ritmică) și tango Argentinian.

S-a născut în Buenos Aires, mama-medic ginecolog, tata-inginer. Pe la 10 ani, fiind ademenit de felul cum dansau părinții, fura meserie.

“Erau vremuri grele pentru Argentina. Era sărăcie. Trebuia să muncești mult ca să ai o bucată de pâine pe masă. Când se ajungea sâmbăta, femeile care lucrau prin uzine se bucurau enorm, se făceau frumoase, se coafau, își puneau bijuterii, pantofi eleganți….Era singura zi în care se dansa milonga. Sâmbăta, părinții plecau să danseze, iar pe mine și fratele meu mai mic ne lăsau cu bunicii. Fratele meu dormea dus, iar eu plângeam că doream să merg cu ei și până într-un final mă luau. Eu cu mama dansam foxtrot. Se dansa mult rumba, se auzea muzica columbiana…vremuri…”, mărturisește maestrul.

Cu pași micuți spre recunoștință internațională

A învățat să danseze de unul singur, privind cum o fac alții. Admira marii maeștri și a devenit captiv unui dans care te izbește de propriile temeri. Cu anii, și-a format propriul stil. Pe atunci se considera inoportun să înveți pe cineva să danseze. Nu existau școli de profil. Așa că trebuia să fii atent și sa aduci personalitatea și temperamentul tău în sala de dans.

15289074 1025447490911392 5746644714376070102 o

Pentru că pe vremuri tangoul era considerat un dans obscen, bărbații care doreau să încerce un pas nou sau să învețe să danseze, singura posibilitate era să danseze cu un alt bărbat. Dansatorii de tango repetau între ei astfel încât să atragă admirația doamnelor. Anume atunci, a început epoca de aur a tangoului Argentinian. Nu a trecut multă vreme, până când toată lumea se topea în acest dans.

“Noi dansam în săli sportive. Se dansa pe la marginea sălii. Tot acolo ședeau doamnele, iar bărbații mișunau în mijloc și ocheau femeia pe care doreau s-o invite. Era un întreg ritual….Un fel de vânătoare dulceagă….”

Tango la prețul vieții

În perioada 1976-1983, Argentina a trăit cel mai sângeros regim din istoria țării, condusa de o juntă militară. Tot atunci, zeci de oameni dispar fără urmă. Mamele își plâng copiii, iar Argentina trece printr-un test de maximă rezistență națională. În această vâlvă, tangoul a avut și el de suferit. A dansa tango cu o femeie în acea vreme era considerat necuviincios – îmbrățișarea prea intimă, picioarele se ating prea des, astfel, iubitorii de tango organizau întâlniri clandestine pentru a-și da frâu dorinței de a dansa.

„În 1975, dictatura de la putere a încercat să oprească oamenii să danseze tango. Oricât de mult nu au încercat nu l-au putut opri. Biserica asocia tangoul cu prostituția. Dar noi am continuat să dansăm. Organizam seri de milonga pe-ascuns. Așa suntem, noi, argentinienii, foarte încăpățânați. Ne plăcea să dansăm, ne ascundeam de lume, de parcă ar fi o mare rușine. Dar, din păcate, lumea e diferită. Se găseau vecini care sunau la poliție și ne dădeau în vileag. Am pierdut mulți dansatori. Unii au fost omorâți, alții, pur și simplu au dispărut”, mărturisește El Flaco Dany.

E dragostea vieții mele

La insistența părinților, a devenit inginer naval cu acte în regulă, dar nu a activat în domeniu mai mult decât un an. De ce? Pentru că: “Tangoul e dragostea mea. Iubesc să dansez și îmi place să învăț pe alții cum s-o facă. Dacă aș fi fost inginer, aș fi avut oare ocazia să cunosc atâta lume, să văd atâtea locuri? M-a costat 60 de ani să le combin pe ambele. Voi înceta să apar pe ringul de dans, doar atunci când n-am să pot să mă mișc deloc. Nu vreau milă din partea oamenilor.”

15350727 1025447164244758 3804776159800360627 n

Mi-a zis că milonga e mai aproape de sufletul lui. L-am rugat s-o compare cu o culoare și a zis că e un dans multicolor, cu multe stări și ritmat, iar muzicalitatea partenerilor e extrem de importantă. “Tangoul în schimb e…..trist, e un gând trist ce se dansează, așa spunea poetul Jorge Luis Borges. În pereche trebuie să existe acel “ceva, acel…tango.”

Când dansezi trebuie să ai grijă de….EA

Cochet, galant, parcă rupt din filmele alb-negru, El Flaco Dany mereu a fost înconjurat de reprezentantele sexului frumos. Daca ar fi să facem o analogie cu lumea cosmosului, păi Dany ar fi soarele, iar femeile - planete ce se rotesc în jurul lui. Niciodată prea aproape, încât să se ardă, câteodată prea departe, dar de cele mai multe ori înconjurate de tandrețe. „Eu nu fac nimic, ele singure vin…Ah, femeile astea, nu te mai lasă în pace. Să știți, dragostea nu are vârstă…”, spune El Flaco Dany.

“Trebuie să ai grijă de femeie în dans. Imaginează-ți că ții în mână un diamant. După vreo 12 minute, cât durează o tandă (3 melodii), în funcție de cum ai grijă de acest diamant, vei vedea dacă mai rămâne cu tine sau iți alunecă printre degete. Există o etichetă pe care un leader adevărat o respectă. Cum ar fi, nu pălăvrăgește cu partenera în timpul dansului, nu mestecă gumă și clefăie la urechea doamnei, o ține ușor în brațe și nu o pipăie, îi face un cabeceo (În Buenos Aires invitaţiile la dans au loc printr-o privire. De obicei, domnul o priveşte pe doamnă, iar dacă această îi acceptă privirea, el se ridică de la masă şi o invită la dans), nu o trage de mână, păstrează distanța între ei și alte perechi și evident este atent la melodie. Nu toți respectă, dar asta este….”, spune maestrul.

15252478 1025446667578141 7995738925415213620 o

Tangoul mi-a dat multe, dar și mi-a luat în aceeași măsură

Soarta ne dă și tot ea ne ia. Erau împreună de la 20 de ani. O iubea și se iubeau . Cu lacrimi în ochi, vorbește greu despre ea. Femeia “altfel” care i-a fost alături timp de 10 ani și care urma să-l facă tată pentru întâia oară. Nefericirea a făcut ca cea mai mare iubire din viața lui, cum zice Flaco, să se stingă într-un banal accident de mașină. “O iubesc și până acum. Nimeni nu i-a luat locul în inima mea de atunci. Am avut multe femei, dar nici uneia nu i-am zis: Te amo!”

Nu regretă nimic. Dacă ar fi s-o ia de la început, ar fi făcut același lucru. Pentru ca în spatele marelui dansator, se află omul simplu, care zâmbește, plânge și învață să se ridice din nou și din nou. “Tangoul mi-a luat multe, dar și a scos multe din mine. Mi-a luat șansa de a-mi construi un cămin, o familie. Eu am o casă destul de spațioasă. Când ajung acasă, după luni de călătorii, mă uit la toate și-mi zic: Ce singur sunt! Dar vine ziua următoare și totul se schimbă….”

Nici măcar muzica nu a cucerit lumea, așa cum a făcut-o tangoul

Carlos Eduardo Gavito, marele dansator și coregraf de tango, dar și prietenul său cel mai bun l-a îndrumat să călătorească, să împartă lumii tot ce înseamnă milonga contraspie. L-a pierdut și pe el în 2005. De atunci, unicul prieten pe care îl are, este Dumnezeu. „Noi stăm de vorbă. Îl întreb când mă ia. Îmi zice ca încă n-a sosit timpul…..”

A văzut o lume întreagă. Dintr-un capăt în altul al pământului. A vizitat peste 70 de țări. A trăit 4 ani în Paris, 5 ani în Moscova, 3 ani în București. A dat lecții de tango în îndepărtata Siberie și nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi existat El, tangoul, în viața lui.

15259753 1025447044244770 687487251121518697 o

„Cine și-ar fi imaginat că tangoul va ajunge atât de departe. M-am dus pentru o săptămână în Siberia și am rămas pentru 30 de zile. Nici măcar muzica nu a cucerit lumea, așa cum a făcut-o tangoul. Nu există loc pe acest pământ unde nu se dansează tango”, spune maestrul.

Oamenii te ridică în slăvi, dar tot ei te coboară

În cariera sa tumultoasă a consultat mai multe celebrități în materie de dans, printre care Al Pacino sau William DaFoe. Nu-i place să i se spună marea legendă, pentru că modestia și buna educație se află în capul mesei. „Trebuie să fii modest. Până la urmă tot ce faci, de bine sau de rău, se întoarce. Oamenii te ridică, dar tot ei te coboară. E important să faci ceea ce-ți place. Nimic nu este greu în viață. Unicul lucru pe care nu-l putem evita este moartea.”

Aventura din Chișinău se încheie aici. Urmează alte experiențe și alți oameni îndrăgostiți de tango. București, Buenos Aires, Berlin, Zurich, Hamburg, Seattle, Chicago, Los Angeles, San Francisco…..și povestea lui El Falco Dany continuă………

Nota: Din 2009 tangoul face parte din Patrimoniul Imaterial al Umanităţii, protejat de către UNESCO

 

Fotografii: Alexander Volkov/Tango Argentino Moldova

Corina Morozan

Media

Lasă un comentariu

Admitere 2018 USMF pe Etape