Universitatea de Stat și Universitatea Tehnică din Moldova au fost incluse într-un clasament mondial al celor mai performante universităţi: Top 25 U-Multirank

Imaginează-ți o zi fără reguli. Cum ar fi să te trezești de dimineață și să ai voie să faci ce vrei?! Acesta a fost exercițiu de imaginație pe care l-a inițiat judecătorul român Cristi Danileț cu elevii Liceului Aristotel din Chișinău ( Liceul Academiei de Stiinte a Moldovei) miercuri, pe 22 mai.

Top 30 de cărți de citit în studenție

Marți, 23 Aprilie 2019 15:18

Cele mai accesibile scenarii pentru spiritul de aventură studenţesc vin, fără îndoială, dintre pagini. La fel ca prieteniile legate pe viata, la fel ca nopţile nedormite şi istoriile personale scrise în cămine sau la gazdă, alături de colegi şi lectura este un element definitoriu pentru experienţa studenţească, atât în sălile de cursuri, cât mai ales dincolo de ele. O rezervă pentru o zi ploioasă, pentru un drum cu autobuzul, pentru o fereastră, între cursuri, petrecută în parc sau într-un local, un mijloc de evadare în sesiunile stresante, într-o seară zgomotoasă la cămin, lectura rămâne întotdeauna un prieten de nădejde, nu doar pentru promovarea examenelor ci şi pentru a te asigura ca nu te plictisesti niciodata, indiferent de vremea de afară, de dispoziția colegilor sau de calendarul evenimentelor din oraș.

La Chișinău a fost inaugurat Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, care-și propune să joace „un rol important în transformarea sistemului educațional din Republica Moldova prin integrarea tehnologiilor digitale în școli. Aceasta va permite cultivarea de abilități digitale absolut necesare erei tehnologice, pregătind tinerii pentru piața competitivă și carierele secolului XXI.”, se spune într-un comunicat plasat pe pagina Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”.


Centrul va instrui anual peste 1000 de cadre didactice în utilizarea tehnologiilor digitale în școală, iar imediat după lansarea va urma o serie de activități practice, prin care se vor demonstra resurse și echipamente moderne, ce pot fi utilizare în procesul educațional.


Centrul Național de Inovație Digitală a fost construit și dotat în urma unui parteneriat public-privat (PPP) în valoare de 12 milioane lei, dintre Guvernul Republicii Moldova prin Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Proiectul de Competitivitate din Moldova finanțat de USAID, Guvernele Suediei și UK, dar și Fundația Orange Moldova.

 

Partenerii de implementare ai proiectului sunt Universitatea Pedagogică de Stat ,,Ion Creangă”, Universitatea de Stat din Tiraspol și Centrul de Informații Universitare.

Admitere 2018 USMF pe Etape