În premieră! USMF „Nicolae Testemițanu” a lansat Programul Internațional în Stomatologie

Facultatea de Stomatologie a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” a lansat Programul Internațional în Stomatologie (IDP – International Dental Program), în data de 14 ianuarie 2019, ca rezultat al acreditării complete de către Consiliul Dentar din California, SUA.

Un grup de 33 de medici dentiști, cetățeni și rezidenți americani, au început, în data de 14 ianuarie 2019, un curs de doi ani pentru a obține licența de a profesa în Statul California. Medicii, originari din India, Coreea, Peru, Mexic, Pakistan,

Iran, Irak, Salvador și Armenia, au absolvit Stomatologia la o instituție de învățământ superior în țara lor și majoritatea dintre ei au obținut cetățenie americană, astfel, având dreptul legal la muncă. Însă, pentru a activa ca medic stomatolog în Statul California ei trebuie să urmeze obligatoriu Programul IDP în limba engleză.

e4ba3081-7a0e-4328-8284-140076985688Sergiu Ciobanu, decanul Facultății de Stomatologie, a menționat că Consiliul Dentar din California a autorizat instituția noastră să instruiască medici – cetățeni și rezidenţi ai SUA, cu scopul de a obține licenţă de activitate pe teritoriul Californiei. La acest program poate participa orice medic-dentist care vrea să activeze în Statul California, deoarece ei vor fi instruiți în conformitate cu cerințele și legislația acestei țări. După doi ani de studii full-time – 7 ore zilnic, 17 săptămâni în semestru, ei vor obține un certificat de absolvire a studiilor postuniversitare în Stomatologie prin secundariat clinic. Ulterior, fără a susține diferențe de curs, absolvenţii IDP vor avea de promovat un examen în California, SUA.

Primul modul de studii pentru medicii stomatologi este unul teoretic și se referă la legislaţia americană, etica în domeniul stomatologiei şi controlul infecţiei – prelegeri ținute de un profesor din SUA. Pe parcursul celor doi ani, cursurile incluse în Programul Internațional în Stomatologie vor fi ținute atât de profesorii universității noastre, cât și de profesori din SUA.

Nora Deza, una dintre beneficiarele acestui program, originară din Peru, a subliniat că de cinci ani locuiește în California, iar până atunci a activat în țara sa în calitate de medic stomatolog. Acum, pentru a lucra în Statul California conform specialității, unica oportunitate este de a urma Programul Internațional în Stomatologie, de doi ani, și de a susține examenul pentru obținerea licenței. Aceasta a menționat că a optat pentru USMF „Nicolae Testemițanu” deoarece instruirea se desfășoară în limba engleză.

Viral Ikani, un alt medic cursant, originar din India, vine dintr-o familie de dentiști care a studiat Stomatologia în ţara sa natală, deși locuiește în California de la vârsta de 4 ani. Aici a lucrat în calitate de asistent medical și igienist, nu şi ca medic stomatolog, deși are o experiență în domeniu de 15 ani în India. Programul Internațional de Stomatologie îi va permite să obțină licența pentru a activa ca medic dentist în Statul California, SUA.

2e640591-dfea-416e-b4e3-7c92892e4d33În opinia profesorului Luis Dominicis, preşedintele Societăţii Stomatologilor din Los Angeles, predarea Stomatologiei la USMF „Nicolae Testemițanu” este identică cu cea din California, doar cu unele diferențe în anumite cursuri specifice țării sale, și anume ce ține de legislația țării, a asigurărilor medicale ș.a., iar programul IDP este unul de succes și de înaltă eficacitate. „Calitatea studiilor și profesionalismul personalului științifico-didactic al Universității de Stat de Medicină și Farmacie Nicolae Testemițanu este de nivel înalt, instituția oferind condiții optime de studii. Consiliul Dentar din California nu ar fi acreditat programul Stomatologie al acestei universități, dacă ar fi sesizat anumite neconformități în activitatea instituției sau în programele de studii”, a remarcat profesorul american.

Reamintim că Facultatea de Stomatologie a USMF „Nicolae Testemițanu” a fost acreditată provizoriu de către Consiliul Dentar din California în anul 2016, iar în data de 16 mai 2018 a obținut acreditarea completă, pentru următorii cinci ani. Procesul de acreditare a început încă din anul 2013.

Lasă un comentariu

Admitere 2018 USMF pe Etape