Centrul de Informaţii Universitare anunţă programul „Burse de Merit” 2019 – pentru cei mai buni studenţi ai ţării, ediţia XXIV.

La cea de-a XXII-a ediții a concursului național ”Burse de Merit 2017” au fost depuse 215 dosare și doar cei mai buni 50 de studenți din 10 instituții univeristare au fost desemnați învingători. Aceștia au fost premiați în cadrul unui eveniment solemn, organizat la 26 aprilie curent.

Ministerul Educației a aprobat Regulamentul-cadru privind organizarea admiterii în ciclul I – studii superioare de licență pentru anul universitar 2017 – 2018. Pentru sesiunea de admitere 2017, care se va desfășura în perioada 24 iulie – 9 august curent, au fost extinse posibilitățile de depunere a actelor de studii, iar anumite categorii de candidați vor beneficia de facilități, inclusiv cei care vor opta pentru specialități pedagogice.

În topul preferințelor candidaților la studii superioare rămân a fi specialitățile stomatologie, farmacie, drept, contabilitate, limbi moderne și jurnalism.

Admitere 2018 USMF pe Etape