În perioada 5 februarie-15 aprilie curent s-a desfășurat concursul regional Parle-moi science! 2018, organizat de Agenția Universitară Francofonă (AUF) pentru Europa Centrală și Orientală.

Studenții de la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat încearcă să rămână întotdeauna în pas cu evoluția. Pentru ei, comunicarea construiește realitatea. Mândria facultății sunt studenții și absolvenții care au ajuns specialiști de top.

Rectorul Academiei de Studii Economice a fost reales în funcția de președinte al Consiliului Rectorilor din Moldova (CRM). Potrivit unui comunicat emis de Serviciul Relații cu Publicul al ASEM, Academicianul Grigore Belostecinic a fost votat unanim de către membrii prezenți la ședința Consiliului, care a avut loc vineri, pe 27 aprilie.

Peste 750 de studenţi şi tineri medici din 13 ţări ale lumii, printre care: Italia, Germania, Georgia, Elveţia, Kazahstan, Ucraina, Belarus, România, Republica Democrată Congo, Israel, Franţa, Cipru şi Republica Moldova și-au dat întâlnire pe 3 mai la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova în cadrul ediției a VII-a a Congresului Internaţional pentru Studenţi şi Tineri Medici MedEspera 2018.

Admitere 2018 USMF pe Etape