Facultatea de Stomatologie a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” a lansat Programul Internațional în Stomatologie (IDP – International Dental Program), în data de 14 ianuarie 2019, ca rezultat al acreditării complete de către Consiliul Dentar din California, SUA.

Centrul de Informaţii Universitare anunţă programul „Burse de Merit” 2018 – pentru cei mai buni studenţi ai ţării, ediţia XXIII, organizat sub egida Consiliului Rectorilor din Republica Moldova, cu suportul financiar al BC “Moldova Agroindbank” SA şi al Orange Moldova.

Cele mai valoroase teze de doctorat (în opinia membrilor unei comisii de concurs constituite în acest sens) au fost premiate luna aceasta în cadrul celei de-a 8-a ediție a Concursului „Teza de doctorat de excelenţă a anului”, la care au participat cele mai bune teze de doctorat (propuse de către comisiile de experţi) susţinute în anul 2017.

Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova a dat startul admiterii la studii postuniversitare prin rezidenţiat, pentru anul de studii 2018-2019.

Admitere 2018 USMF pe Etape