În cadrul Forumului Internațional "Youth Entrepreneurship in a Modern Society", despre planuri, afaceri, business-planuri și tineri, care vor sau nu să facă ce vor, într-un interviu cu Aurelia Brăguța, director ANTIM (Asociația Tinerilor Manageri din Moldova), pe timpuri – autoarea și organizatoarea celui mai prestigios concurs de business-planuri din Moldova.

Zece studenți de la Facultatea de Farmacie a Universității de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova au devenit câştigătorii unui concurs de burse organizat de o companie farmaceutică din capitală. Bursierii vor primi câte o mie de lei, timp de 9 luni, începând cu octombrie curent.

Centrul de Informații Universitare, cu suportul sponsorilor, a organizat, pe 4 mai, ceremonia de înmânare a diplomelor și premiilor bănești (în valoare de câte 12 000 lei fiecare) unui număr de 35 de studenți la Ciclul I, Licență și 15 masteranzi.

Concursul este organizat sub egida Consiliului Rectorilor din Republica Moldova (CRRM), cu suportul financiar al BC Moldova Agroindbank SA şi al Orange Moldova. Programul oferă în bază de concurs 50 de burse a câte 12.000 de lei, până la 35 de burse – pentru studenţii de la ultimul an de studii (ciclul Licenţă); până la 15 burse – pentru studenţii masteranzi de la primul an de studii.

Admitere 2018 USMF pe Etape