Studenții internaționali ai Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, anul II-VI, originari din India, au organizat, în data de 24 februarie, un program artistic pentru boboceii din anul I de studii. Ceremonia a avut drept scop instituirea Asociației Studenților Indieni din Moldova DHISHA, în cadrul Asociației Studenților și Rezidenților în Medicină.

Cabinetul de miniștri a aprobat, în cadrul ședinței de astăzi, listele studenţilor din instituţiile de învăţământ superior şi elevilor din instituţiile de învăţământ profesional tehnic post-secundar care vor beneficia de burse de merit în anul de studii 2017-2018. Bursele sunt oferite în scopul susţinerii performanţelor academice ale tinerilor și creşterii atractivităţii învăţământului superior şi profesional tehnic din ţară.

Astăzi, 9 august 2017, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” anunță rezultatele finale ale concursului de admitere 2017. Mai multe informații, inclusiv ordinele de înmatriculare le puteți vedea pe: http://admitere.usmf.md/studenti-2/rezultate-admitere-2014.

A luat premiul Cannes pentru cea mai bună actriță pentru rolul Alinei, din filmul lui Cristian Mungiu, După Dealuri. Dacă ar fi s-o ia de la început, și-ar lua cel puțin doi ani în care s-ar plimba prin toată lumea. Despre actorie, castinguri și viață, cu actrița Cristina Flutur, în interviul de mai jos.

Admitere 2018 USMF pe Etape